Reprezentanții Autorității Națio-nale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) au arătat că efectele crizei economice se resimt și în sistemul de protecție al minorilor. Potrivit secretarului de stat Ileana Savu, în primul trimestru din 2009, numărul copiilor care au fost incluși în sistemul de protecție a fost cu 50% mai mare față de primele luni din 2008. Creșterile au fost consemnate la cazurile de minori neglijați, pe fondul sărăciei.
- Publicitate -
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța susține însă că, la nivelul județului nostru, nu au fost înregistrate creșteri semnificative privind numărul copiilor pentru care au fost luate măsuri de protecție. "Nu putem vorbi de creșteri semnificative, întrucât o parte dintre minori au ieșit din sistem. Ne-am axat pe reinte-grarea copiilor în mediul familial", ne-a declarat Petre Dinică, director DGASPC. La sfârșitul lui 2008, se aflau în grija direcției constănțene 2.539 de minori. Asistenții sociali au impus, de la începutul anului, măsura integrării în sistemul de protecție, pentru 271 de minori. Dar, pe de altă parte, 255 de minori au fost reintegrați în familie.
În prezent, evidența DGASPC arată că sunt incluși în sistemul de protecție 2.555 de minori - cu 16 copii mai mult decât în 2008, iar cei mai mulți, 1.139, sunt în plasament la rude.