Anul acesta 31 de delfini au eșuat și au murit pe plaje

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 21 Iunie 2012 1568
31 de delfini au eșuat, de la începutul anului și până în prezent, pe plajele litoralului românesc. Numărul a fost anunțat de organizația nongu-vernamentală "Mare Nostrum" care monitorizează permanent delfinii din Marea Neagră. Potrivit reprezentanților organizației, 80% din delfinii eșuați erau marsuini (Phocoena phocoena relicta), 10% delfini comuni (Delphinus delphi ponticus) și 10% afalini (Tursiops truncates ponticus). S-a stabilit că principala cauză care a stat la baza eșuărilor o reprezintă prinderea accidentală a cetaceelor în plasele de pescuit. Tocmai pentru a-i ocroti și salva, "Mare Nostrum" a demarat un proiect amplu pentru implementarea a cât mai multor dispozitive acustice de îndepărtare a delfinilor de plasele de pescuit, în special în zona sudică a litoralului românesc. Astfel, în perioada 15 - 17 iunie, au avut loc mai multe sesiuni de informare și conștientizare a turiștilor și localnicilor prezenți în Grindul Chituc. Potrivit coordonatorului proiectului, Marian Paiu, s-a remarcat un interes crescut al localnicilor și chiar al turiștilor prezenți, cu privire la problemele cu care se confruntă delfinii. Cursuri practice pentru foto-identificarea delfinilor Mai mult decât atât, "Mare Nostrum" și-a propus să foto-identifice cât mai mulți indivizi existenți în habitatul natural, iar astăzi, va organiza un curs practic despre foto-identificarea delfinilor din Marea Neagră, ca și metodă de cercetare. Sunt invitați posesori de ambarcațiuni, fotografi profesioniști, dar și amatori, persoane care, prin natura muncii sau hobby-ul lor, efectuează vizite frecvente pe mare și au ocazia să colecteze date despre delfinii Mării Negre. Cursul va avea un caracter educațional, prezentându-se în special metodele de interacțiune non-invazive cu delfinii întâlniți în timpul sesiunilor de foto-identificare. Evenimentul va avea loc în sala B.EN.A a Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanța, începând cu ora 9,00.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei