Joi, 04 Iunie 2026

Acte necesare obținerii stimulentului de inserție

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 16 Decembrie 2021 174 1 min citire
Acte necesare obținerii stimulentului de inserție
Începeți lucrul, după concediul de creștere al copilului și trebuie să vă depuneți actele pentru stimulentul de inserție? În aceste condiții, este necesar să îndepliniți câteva condiții. Astfel, în cele 12 luni anterioare datei nașterii copilului, din ultimii doi ani, persoana solicitantă trebuie să fi realizat venituri supuse impozitului din salarii și asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală. O altă condiție este aceea de a realiza venituri supuse impozitului, cu cel puțin 60 de zile înainte de data când copilul împlinește doi ani, în cazul micuților sănătoși.
Documentele necesare pentru depunerea dosarelor sunt următoarele: cererea- tip; adeverința privind veniturile nete realizate în cele 12 luni anterioare datei nașterii copilului, din ultimii doi ani; declarația privind existența dovezii stagiului de cotizare la dosarul de indemnizație creștere copil; copia actelor de identitate ale părinților, certificatelor de naștere ale copiilor, certificatului de căsătorie. La acestea se adaugă și adeverința eliberată de angajator, din care să rezulte că realizează venituri supuse impozitului/ adeverință eliberată de ANAF/ copia contractului individual de muncă/ declarația unică privind veniturile realizate în baza PFA.
De asemenea, dosarul trebuie să cuprindă actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul. 
Taguri
Articolul anterior În ce condiţii are loc încetarea contractului de muncă
Articolul următor Alocații mărite pentru copii și indemnizații compensatorii pentru persoanele cu dizabilități

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei