Activitatea agenției fiscale nr. 3 din str. Atelierelor nr. 6 va fi întreruptă mâine, 29 septembrie, din cauza lucrărilor de reparații la rețelele electrice efectuate în zonă de Enel Distribuție Dobrogea.
- Publicitate -
Pentru operațiunile privind impozitele și taxele locale, contribuabilii sunt rugați să se prezinte la agențiile fiscale din strada Sulmona nr. 22, strada Badea Cârțan nr. 3, strada Alexandru Lăpușneanu nr. 116C în incinta City Park Mall (sky level), strada Ecaterina Varga nr. 25-27 (fostul Centru pentru Informare Cetățeni), b-dul Mamaia nr. 86, strada Nicolae Grindeanu nr. 66 și strada Dumbrăveni nr. 1.
De asemenea, plata impozitelor și taxelor locale se poate efectua și la oficiile poștale din localitate.