Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ajutoare pentru pensionari și familiile cu copii. Ce prevede „Pachetul de Solidaritate“

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 03 Aprilie 2026 73 < 1 min citire
Ajutoare pentru pensionari și familiile cu copii. Ce prevede „Pachetul de Solidaritate“
Guvernul a aprobat, săptămâna aceasta, „Pachetul de Solidaritate“, inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, pentru a sprijini aproximativ 3,1 milioane de persoane afectate de creșterea prețurilor.
Astfel, pensionarii cu venituri de până la 3.000 lei vor primi ajutoare între 600 și 1.000 lei, în două tranșe, fără a fi necesare cereri. Familiile vulnerabile cu copii vor beneficia de majorări ale venitului minim de incluziune, de la 273 lei la 340 lei pe familie, iar copiii cu dizabilități vor primi prestații sociale crescute în funcție de gradul de handicap, iar stimulentul educațional pentru cei din medii defavorizate va fi dublat, de la 133 la 265 lei.
Măsurile se concentrează pe sprijinirea familiilor monoparentale, a celor cu mai mulți copii și a pensionarilor cu pensii mici. Ajutorul financiar va fi acordat direct prin casele teritoriale de pensii.
Menționăm că „Pachetul de solidaritate“ a fost adoptat în contextul în care o parte semnificativă a populației se confruntă cu dificultăți în acoperirea cheltuielilor de bază, iar familiile cu copii și pensionarii cu venituri reduse sunt printre cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială.
Taguri
Articolul anterior Eveniment gratuit pentru pacienții cu boala Parkinson, la Mamaia
Articolul următor Pentagonul a trimis elicoptere de luptă Apache la Baza Mihail Kogălniceanu pentru misiuni NATO

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei