Vineri, 05 Iunie 2026

Alte peste 650.000 de doze de vaccin Pfizer ajung luni în România

de Cuget Liber Luni, 19 Iulie 2021 174 < 1 min citire
Alte peste 650.000 de doze de vaccin Pfizer ajung luni în România
O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 662.220 doze, ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului "Cantacuzino" este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, România a recepţionat 16.596.629 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.269.098 au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei.
Taguri
Articolul anterior Kurt Westergaard, caricaturistul de la publicaţia satirică franceză „Charlie Hebdo” a murit la vârsta de 86 de ani
Articolul următor Un nou COD GALBEN de CANICULĂ, la Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei