Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ambulanțele din România au peste un million de kilometri rulați

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Joi, 04 August 2022 423 1 min citire
Ambulanțele din România au peste un million de kilometri rulați
Mai mult de jumătate din parcul auto al Serviciului de Ambulanță din România este format din autospeciale care un milion de kilometri rulați.  „Autospecialele vechi, defecte și ruginite prezente în toată țara pun în pericol viețile pacienților, ale ambulanțierilor, dar și ale celorlalți participanți la trafic", spune Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România, pottrivit Realitatea.netMajoritatea mașinilor au caroseriile măcinate de rugină atât în interior, cât și în exterior. Iar Mizeria și uzura au afectat zona de rulare a tărgii, și scaunul asistentului medical. Astfel, viața pacienților care au nevoie de condiții specifice de transport este pusă în pericol.
După ce i s-a cerut un punct de vedere referitor la această situație, managerul unei firme de ambulanțe private a declarat că se simte foarte îngrijorat atât din punctul de vedere al unui cetățean, dar și al unui doctor. Acesta a precizat că o mie de kilometri rulați de o ambulanță nu sunt echivalenți cu o mie de kilometri rulați de autoturismul personal.
O salvare merge cu viteză, este bruscată, nu ține cont de drum, că e asfaltat sau nu. Ea se uzează repede, de aceea și are un regim special de verificare în service. În Germania, ambulanțele care ating 500.000 km, unele chiar 400.000 de kilometri, sau împlinesc 7 ani de funcționare, sunt casate automat", a spus managerul
Taguri
Articolul anterior Aspiratoare fără sac: ce trebuie să știm înainte de a cumpăra unul
Articolul următor Spațiile verzi sunt îngrijite constant pe timpul verii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei