Amendă și sesizare penală pentru serviciul de salubrizare Cernavodă! Ce au descoperit autoritățile

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 22 Aprilie 2022 281
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au constatat nereguli grave cu ocazia controlului efectuat la societatea care desfășoară activitatea de salubrizare pe raza orașului Cernavodă.
Operatorul de salubrizare nu respectă condițiile și cerințele din autorizația de mediu cu privire la gestionarea deșeurilor din activitatea statiei de sortare si transfer din localitatea Cernavodă și nu aplică ierarhia deșeurilor în sensul reciclării, valorificării prin operatori autorizati sau valorificarii energetice a desurilor. În fapt, deșeurile rezultate din sortare au fost transportate de la stația de sortare si descarcate pe un teren din vecinatatea depozitului de deseuri inchis din Cernavoda. S-a constatat că deșeurile au fost împinse într-o ravena, cu scopul de a fi îngropate.
Pentru faptele săvârșite, societatea a fost sancționata cu amendă în valoare de 100.000 lei.
Totodată, a fost înaintată sesizare catre organele de cercetare penala pentru încălcarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deseurilor, respectiv îngroparea deseurilor și abandonarea acestora în afara spatiilor autorizate.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei