Vineri, 05 Iunie 2026

Anchetă cu iz de mușamalizare la accidentul de la Belona

de Roxana - Marina GLĂVAN Miercuri, 09 Iulie 2008 778 3 min citire
Cazul Mihaelei Georgiana Harasonă, tânăra care și-a prins brațul într-un malaxor în stațiunea Eforie Nord a ajuns în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța (ITM).
Tânăra a declarat organelor de anchetă că ea a fost de vină pentru producerea accidentului și, după ce a fost externată din spital, s-a întors la muncă.
Ciudat este faptul că, în timp ce Inspectoratul Județean de Poliție Constanța ne anunță că victima are 16 ani, reprezentantul ITM susține că are puțin peste 17 ani.
Sâmbăta trecută, tânăra care lucra, de câteva ore la o societate care făcea produse de patiserie, din zona Belona, și-a prins brațul stâng între paleții unui malaxor de frământat aluat. Pentru a i se elibera brațul, o echipă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța a tăiat cuva malaxorului, după care victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Accident stupid
Pentru a vedea cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul, Gabriel Olteanu, inspector de muncă în cadrul ITM Constanța, a preluat cazul.
Accidentul s-a produs într-un mod stupid, ne spune inspectorul de muncă. Fata a venit în prima ei zi de muncă sâmbătă, începând cu ora 08,00. Atunci i s-a făcut protecția muncii. Deși pare ciudat, reprezentantul ITM-ului spune că tânăra avea și contract de muncă la ora producerii incidentului. "În timp ce administratorul societății îi prezenta tinerei utilajele s-a produs accidentul", declară Gabriel Olteanu.
Accidentul a fost anunțat ITM-ului imediat după nefericitul eveniment, telefonic.
Pentru că starea ei de sănătate a fost bună, tânăra a fost externată, iar luni a venit la sediul ITM Constanța pentru a da declarații. A mărturisit că ea este de vină pentru producerea accidentului și și-a reluat serviciul la aceeași societate.
Potrivit lui Gabriel Olteanu, "pentru că fata nu a stat mai mult de trei zile în concediu medical, accidentul este încadrat ca fiind accident ușor de muncă". Dacă cel care se accidentează nu-și reia activitatea după trei zile se consideră accident de muncă.
Accidentul de muncă se anunță "de îndată"
Ing. Marian Becheanu, inspector șef adjunct în sănătate și securitate în muncă ne-a mărturisit că legea este foarte permisivă în cazul accidentelor de muncă. "Potrivit Legii nr. 319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, citez «angajatorul are obligația să comunice evenimentele de îndată», deci, nu se precizează nicio perioadă, cum era înainte, în 24 de ore sau 48 de ore", ne spune Marian Becheanu.
Inspectorul șef adjunct ne-a explicat ce îndatoriri are un angajator în cazul producerii unui accident la locul de muncă: "Angajatorul trebuie să constituie o comisie formată din cinci persoane și să întocmească un dosar în care să prezinte ancheta evenimentului". Dosarul care se aduce la inspectorat, în maxim cinci zile de la producerea evenimentului, trebuie să conțină cauzele producerii accidentului, persoanele răspunzătoare de producerea evenimentului, prevederile legale, eventual sancțiunile aplicate. În cazul în care angajatorul nu prezintă acest dosar, riscă o amendă cuprinsă între 3.500 și 7.000 de lei.
Este destul de ciudat că din comisie nu face parte niciun inspector ITM, angajatorul având posibilitatea de a mușamaliza accidentul.
Articolul anterior Romania’s leu falls to 3.5940 versus the euro on investors’ cashing profit
Articolul următor blitz

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei