Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa (ITM) cercetează, la acest moment, noi accidente de muncă. Unul dintre acestea s-a petrecut în primele zile ale lunii mai, la un supermarket, unde o angajată a fost muşcată la nivelul mâinii stângi de un scorpion care se afla într-o lădiţă cu căpşuni. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru acordarea îngrijirilor medicale.
- Publicitate -
De asemenea, în timpul acţionării manetei dispozitivului autogunoierei de descărcare a pubelelor, un alt lucrător s-a accidentat la mâna stângă.
În ambele situaţii, accidentele sunt în curs de cercetare de către o comisie numită de către firmele la care salariaţii îşi desfăşoară activitatea.
După finalizarea cercetării, dosarele întocmite de comisia numită de către angajator vor fi înaintate pentru verificare şi avizare la ITM, care le va analiza, le va aviza sau va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare şi/sau completarea dosarului, după caz.