Iarna se anunță destul de blândă, la Constanța, în ciuda faptului că s-a grăbit ceva mai devreme.
- Publicitate -
Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi destul de ridicate, iar precipitații se vor situa sub normele climatologice. Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor și a cantităților de precipitații pe teritoriul României, până în luna ianuarie a anului viitor.
Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distributia cantităților lunare de precipitații, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Astfel, în luna noiembrie, valorile termice se vor situa peste medii în sud-est și local în sud și vest, iar în restul zonelor acestea pot fi apropiate de limitele normale. Cantitățile lunare de precipitații vor prezenta o tendință de excedent în regiunile centrale și local în cele vestice și nordice, iar în restul teritoriului vor avea valori apropiate de mediile climatologice.
În decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale în aproape toata țara, local în sud-estul și sudul țării fiind posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud și vest sub norme.
Iar în ianuarie, temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a țării, posibil local mai ridicate decât normalul în vest, sud și sud-est. Cantitățile lunare de precipitații vor fi apropiate de mediile multianuale în estul și sudul țării, dar vor avea o tendință de excedent în celelalte regiuni.
În Dobrogea, în noiembrie, vom avea temperaturi cuprinse între 5 și 8 grade, în decembrie între 0 și 3 grade, iar în ianuarie, între -1 și 2 grade.