Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, între 30 martie și 3 aprilie, controale la nivel național și în mediul online, verificând peste 1.700 de operatori economici. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi totale de peste 6,3 milioane de lei.
- Publicitate -
În cadrul acțiunii, au fost identificate practici ilegale de comercializare a cărnii de miel în spații neautorizate, situații pentru care ANPC a intervenit prompt, dispunând măsuri legale pentru protejarea sănătății consumatorilor.
Amenzi și opriri de la comercializare
Comisarii ANPC au aplicat 2.384 de amenzi contravenționale, au emis 796 de avertismente și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 160.000 de lei. Alte produse în valoare de peste 3,2 milioane de lei au fost oprite temporar de la vânzare. De asemenea, 18 operatori economici au avut suspendată prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.
Principalele nereguli constatate
Prestarea serviciilor în spații neautorizate;
Produse de origine animală preparate termic cu penaj rezidual;
Nerespectarea temperaturilor de depozitare pentru produse perisabile (ouă, carne de miel, preparate din carne, prăjituri, creme tartinabile);
Ouă sparte sau fisurate cu impurități aderente;
Produse ambalate cu acumulări excesive de gheață;
Utilizarea uleiului alimentar degradat termic;
Echipamente/ustensile cu uzură avansată, cu gheață, rugină și reziduuri alimentare;
Produse vegetale depreciate calitativ sau aflate în germinare.
Acțiunea ANPC subliniază importanța respectării normelor de siguranță alimentară și protecției consumatorului, inclusiv în comerțul online, conform Știripesurse.ro.