Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Aparatură de 25.000 de euro, donată Spitalului Militar Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 23 Iulie 2020 185 < 1 min citire
Aparatură de 25.000 de euro, donată Spitalului Militar Constanța
Sursa foto: Spitalul Militar Constanța
Reprezentanții Spitalului Militar de Urgență "Dr. Alexandru Gafencu" din Constanța au anunțat că, în contextul actual al pandemiei cu Covid-19, dr. Bogdan Cucu, medic oftalmolog, căpitan în rezervă, a donat unității spitalicești două aparate de ventilație mecanică Drager. Valoarea celor două aparate este de peste 25.000 de euro.
"Medicul Bogdan Cucu a părăsit sistemul militar în urmă cu patru ani, profesând acum în sistemul privat, în propria clinică de oftalmologie. Prin gestul dumnealui extraordinar, a arătat că este încă prezent în viața spitalului. Cele două aparate de ventilație mecanică sunt un ajutor fantastic pentru spital, iar gestul în sine spune totul despre sufletul omului Bogdan Cucu", a transmis conducerea instituției.
Precizăm că dr. Bogdan Cucu a lucrat ani buni în cadrul Spitalului Militar Constanța, înainte de a alege sistemul privat, fiind unul dintre specialiștii oftalmologi apreciați ai Constanței. 
Taguri
Articolul anterior Centrul Constanței, fără curent electric
Articolul următor "Bestiile" din Tomis 3. "Să-i adune cineva de pe străzi, ne-am săturat!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei