Marți, 07 Iulie 2026

Atenție la SMS-urile primite în numele Poștei Române! Escrocii încearcă să fure date bancare

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 07 Iulie 2026 33 1 min citire
Atenție la SMS-urile primite în numele Poștei Române! Escrocii încearcă să fure date bancare
Tot mai multe tentative de fraudă circulă prin SMS, iar infractorii încearcă să profite de încrederea oamenilor folosind numele Poștei Române. Reprezentanții instituției atrag atenția că destinatarii trebuie să fie foarte atenți înainte de a accesa orice link primit pe telefon, mai ales dacă mesajul solicită plata unor taxe sau introducerea datelor bancare.
Poșta Română precizează că trimite SMS-uri doar pentru a informa destinatarii despre livrarea unei trimiteri poștale sau despre faptul că un colet ori o corespondență poate fi ridicată de la oficiul poștal.
În schimb, instituția nu transmite mesaje care conțin linkuri pentru achitarea unor taxe de livrare și nu solicită niciodată datele cardului bancar sau alte informații financiare prin SMS.
Persoanele care primesc astfel de mesaje sunt sfătuite să nu acceseze linkurile incluse, să nu completeze date personale sau bancare și să șteargă imediat mesajul. Pentru verificarea unei trimiteri, informațiile trebuie obținute exclusiv prin canalele oficiale ale Poștei Române.
Precizăm că avertismentul vine în contextul în care atacurile de tip phishing sunt tot mai frecvente, iar escrocii încearcă să convingă victimele că au de achitat sume mici pentru livrarea unui colet. Odată accesat linkul și introduse datele cardului, utilizatorii riscă să rămână fără bani în cont sau să își compromită informațiile personale. 
Taguri
Articolul anterior Mihai Daraban (CCIR): „Avem bariere care împiedică dezvoltarea economică a zonei riverane Dunării”
Articolul următor Beach, Please!, cel mai mare festival din Europa, dă startul celei de a 5-a ediții și deschide porțile stațiunii NIBIRU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei