Atenţie, şoferi! Trafic îngreunat pe strada Mircea cel Bătrân. Se lucrează la conductele de apă

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 16 Noiembrie 2021 335
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 148 din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA SA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe două benzi de circulație de pe această stradă, pe o porțiune de aproximativ 50 metri, pe sensul de mers dinspre strada Nicolae Iorga spre strada Ion Rațiu.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată, traficul fiind deviat pe banda destinată parcării autovehiculelor, iar pentru fluidizarea circulației a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții”, transmit reprezentanţii RAJA.
Potrivit acestora, lucrările se vor încheia în jurul orei 14, când va fi reluat traficul normal.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei