Duminică, 07 Iunie 2026

Atenționare meteo de vreme rea, prelungită de ANM până marți. Vremea se răcește brusc

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 15 Martie 2025 313 1 min citire
Atenționare meteo de vreme rea, prelungită de ANM până marți. Vremea se răcește brusc
Meteorologii ANM au prelungit avertizările meteo de vreme rea până marţi şi anunţă instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi răcire.
Potrivit ANM, în perioada 15 martie, ora 10 - 18 martie, ora 10, vremea se va răci şi vor fi precipitaţii mixte şi furtuni.
Sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoţite de descărcări electrice.
”Îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, vor fi cantităţi de apă de 15...25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. Local, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...45 km/h”, anunţă ANM.
Începând de duminică şi până marţi dimineaţa, în cea mai mare parte a ţării vor fi precipitaţii local însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.
”Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi şi în zonele mai joase de relief ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare”, a mai transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, este cod galben, în intervalul 15 martie, ora 12 - 16 martie, ora 02, în sudul Banatului, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, în Moldova şi la munte.
”Vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80...100 km/h”, arată ANM.
Taguri
Articolul anterior 'The Guardian' scrie despre rolul mercenarilor lui Horaţiu Potra în Congo
Articolul următor Profețiile lui Nostradamus despre succesorul Papei Francisc și anul 2025

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei