Inspectorii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au intrat în atenția Guvernului, după ce premierul Ilie Bolojan a declarat public că instituția se numără printre cele unde personalul ar putea fi redus „fără niciun fel de probleme”. Afirmațiile vin în contextul în care, în ultimele luni, mai multe instituții publice au trecut deja prin restructurări și reduceri de cheltuieli.
- Publicitate -
Declarațiile premierului ridică semne de întrebare inclusiv la nivel local. Ilie Bolojan a afirmat că sunt domenii, precum Educaţia, sau instituţii publice, precum Senatul României, care au făcut deja reduceri de personal şi de cheltuieli şi cărora nu li se poate cere să facă noi economii la bugete, după cum sunt instituţii, precum Cancelaria sau ANPC, unde personalul „poate fi redus fără niciun fel de probleme”.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța funcționează cu 14 comisari
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța funcționează, potrivit datelor publice de pe site-ul instituției, cu 14 comisari, care trebuie să acopere întreaga activitate de control și soluționare a reclamațiilor din județ. Instituția este condusă de Horia Constantinescu, comisar șef adjunct.
Comparativ cu numărul angajaților din județele mai mari din țară, numărul de comisari din Constanța este mai generos. Spre exemplu, în județele Tulcea, Brăila, Călărași, Galați și Suceava își desfășoară activitatea câte șapte comisari, în schimb, în Buzău și Giurgiu sunt câte patru comisari.
Județele cu cei mai numeroși comisari sunt Cluj (16), Ilfov (15), Constanța (14), Prahova (13), Brașov (12), Timiș (12) și Brașov (8).
Situația este una incertă la noi în județ
La acest moment, situația este una incertă la noi în județ. Comisarii din Constanța nu au primit informații oficiale privind eventuale reduceri de personal. Contactat de redactorii ziarului „Cuget Liber“, Horia Constantinescu, comisarul șef adjunct, a declarat că „nu știm încă dacă vor exista reduceri de personal”, precizând că nu au fost comunicate detalii concrete privind o eventuală reorganizare.
Există, însă, posibilitatea unor reduceri de personal la Constanța, având în vedere numărul mai mare de comisari.
„Ce anume se dorește a fi redus și de unde?”
În timp ce la nivel județean domnește incertitudinea, la nivel central, reacțiile sunt ferme. Paul Anghel, directorul general al ANPC, a criticat dur intenția Guvernului de a reorganiza instituția, calificând abordarea drept „simplistă și periculoasă”, în condițiile în care ANPC are un rol esențial în protejarea consumatorilor.
Potrivit acestuia, ANPC funcționează la nivel național cu puțin peste 300 de comisari, care acoperă 42 de județe și gestionează anual aproape 100.000 de reclamații.
„Această instituție nu protejează interesele operatorilor economici, ci pe cele ale cetățeanului. Tocmai de aceea, de-a lungul anilor, ANPC a deranjat, și era firesc să o facă", a subliniat Paul Anghel.
Directorul ANPC atrage atenția că situația este cu atât mai delicată în comisariatele județene mici, unde 2-3 comisari trebuie să gestioneze controale, reclamații, acțiuni tematice și intervenții urgente. „Se ridică o întrebare legitimă: ce anume se dorește a fi redus și de unde?", a punctat acesta.
Datele aferente anului 2024
În sprijinul poziției sale, Paul Anghel a prezentat și datele aferente anului 2024: 97.251 de reclamații soluționate, amenzi în valoare totală de 370.846.670 lei - aproape un milion de lei per comisar - și produse neconforme oprite de la comercializare în valoare de 34.861.206 lei.
„Aceste cifre arată clar impactul real al fiecărui comisar. Reducerea personalului nu este doar riscantă, ci practic imposibilă fără afectarea gravă a eficienței instituției", avertizează directorul ANPC.