Joi, 04 Iunie 2026

Bal caritabil la Cumpăna r Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Cumpăna a organizat un bal pentru sprijinirea unui băiețel din Corbu

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 22 Decembrie 2009 228 1 min citire
Sâmbătă, 19 decembrie, Grupul de Inițiativă al Tinerilor "Cumpăna Tinerilor", în parteneriat cu Primăria Cumpăna, Consiliul Local Cumpăna și World Vision, a organizat prima ediție a Balului Fulgilor de Nea, un eveniment caritabil care și-a propus să ajute în fiecare an, în preajma Crăciunului, un copil cu probleme.
"În pofida vremii extrem de geroase, balul a fost un succes neașteptat, adunând în sala Casei de Cultură Cumpăna, aproximativ 150 persoane, în mare parte tineri, dar și persoane mai în vârstă, dornice de puțină distracție", a declarat George Lungu, unul dintre tinerii organizatori.
Ca orice bal care se respectă, și Balul Fulgilor de Nea a avut un concurs de Miss și Mister în cadrul căruia s-a ales perechea câștigătoare din cele șapte înscrise în competiție. Jocurile amuzante care au urmat concursului de Miss&Mister au antrenat mare parte din public la dans, iar momentele de umor nu au lipsit pe parcursul serii. Recitalurile live susținute între probele concursului, de Alecs (19 ani), Cristi (12 ani) și Andrada Marghidan (14 ani) au ridicat în picioare sala întreagă.
"La final, tinerii au reușit să strângă suma de 800 de lei, bani ce vor ajunge la Oti, un băiețel de cinci ani din comuna Corbu, care are nevoie de o orteză (proteză pentru șold). Familia lui Oti nu își permite să cumpere orteza, prețul acesteia - 1900 de lei, depășind cu mult posibilitățile financiare ale părinților", a declarat, pentru "Cuget Liber", Isabela Ștefan-Iorga, reprezentantul World Vision. Contribuția sponsorilor a fost și ea de mare ajutor pentru că le-a oferit copiilor prezenți la bal băuturi răcoritoare și dulciuri.
Articolul anterior Miercuri, 24 decembrie, program scurt la casieriile RAJA
Articolul următor Pensia medie pe luna octombrie a fost de 720 de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei