Bărbat reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 10 Septembrie 2021 311
Un bărbat de 33 de ani din Brăila a fost arestat preventiv după ce a încălcat un ordin de protecţie emis de instanţă.

Poliţişti din cadrul Biroului Proximitate l-au reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pe un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brăila, cercetat pentru infracţiunile de încălcare a măsurilor dispuse în ordinul de protecţie, în formă continuată şi ameninţare.

În fapt, în urma unor conflicte repetate avute cu surorile sale, Judecătoria Brăila a emis, în data de 26 iunie, un ordin de protecţie împotriva bărbatului, prin care acesta era obligat să respecte anumite interdicţii.
„În perioada 27 august - 5 septembrie, pe fondul consumului de alcool, aceasta ar fi încălcat de şase ori ordinul de protecţie, constând în aceea că s-a apropiat la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de cele două surori şi de domiciliul acestora, ameninţându-le. În această după-amiază, instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus faţă de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, potrivit unui comunicat de presă remis vineri de IPJ Brăila, potrivit Agerpres.
Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei