Bătrânii, informaţi despre beneficiile mișcării și importanța unui stil de viață activ

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 11 Aprilie 2024 300
Zilele trecute, beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța au aflat o mulţime de informaţii utile despre beneficiile mișcării și importanța unui stil de viață activ. De data aceasta, activitatea a fost susținută de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța, prin Compartimentul Promovarea Sănătății și Educației pentru Sănătate. Cu această ocazie, beneficiarii au fost încurajați să efectueze cât mai multe activități simple în cameră sau în aer liber - plimbări și exerciții fizice ușoare care să îmbunătățească mobilitatea și echilibrul. După partea teoretică, susținută de dr. Ruxandra Delcă și de as. Laura Halmache, a urmat și partea practică - un scurt program de fitness. Într-o atmosferă relaxată și pe un fond muzical antrenant, beneficiarii s-au mișcat în voie și au demonstrat, încă o dată, că acolo unde e voință, totul este cu putință.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei