Vineri, 05 Iunie 2026

Biciclete de închiriat gratuit, pentru constănțeni și turiști

de Madlena CĂLUGĂREANU Luni, 09 Martie 2020 268 1 min citire
Biciclete de închiriat gratuit, pentru constănțeni și turiști
Constănțenii pot folosi din nou cele 390 de biciclete puse la dispoziție, în mod gratuit, de Primăria municipiului Constanța. 
În cadrul proiectului "Black Sea Bike - Diversification of the tourism services in Constanța - Balchik cross border region by bike - BSB", anul trecut, au fost emise peste 9.000 de carduri și s-au efectuat 43.700 de trasee.
Bicicletele pot fi folosite de orice turist sau localnic care solicită, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. 
Utilizatorii trebuie să respecte mai multe condiții, printre care faptul că trebuie să fie înregistrați în sistem, să se încadreze în intervalul orar 7.00 - 24.00, de luni până duminică, ultima închiriere putând fi făcută cu maximum două ore înainte de închiderea centrului, la ora 22.00. 
De asemenea, echipamentul va putea fi ridicat și returnat de la orice stație de biciclete în regim self-service; utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Bicicletele pot fi utilizate doar de persoanele de peste 14 ani, două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni. 
Toate detaliile despre acest proiect le puteți afla accesând site-ul www.blackseabike.ro. Utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 7.00 - 24.00 (robot telefonic 24.00 - 7.00), unde pot semnala orice problemă.
Taguri
Articolul anterior Alimente sănătoase și de calitate pentru copilașii din creșele constănțene
Articolul următor Zona Piața Griviței din Constanța, fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei