Bilete de tratament pentru pensionarii constănţeni

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 10 Septembrie 2023 480
Pentru seria nr. 13 din acest an, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa mai are disponibile bilete în următoarele staţiuni: Mangalia (plecare în 14 septembrie), Amara (plecare în 13 septembrie), Buziaş (plecare în 13 septembrie). Persoanele interesate se pot prezenta la sediul CJP Constanţa, cu o cerere tip şi actul de identitate. De precizat că criteriile pentru obținerea unui bilet într-una din stațiunile balneoclimaterice din țară au rămas aceleaşi. Drept urmare, cei care nu au primit bilete de tratament în anii 2021 și 2022 au primit zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu au mai primit niciun punct. Eliberarea biletelor se va face ca și până acum, potrivit planificării anunțate telefonic fiecărui beneficiar, iar la expirarea termenelor sunt eliberate biletele nevalorificate.
Referitor la contribuţia suportată de către beneficiarii biletelor, aceasta este în procent de 50% din valoarea totală a pensiei. Desigur, există şi gratuităţi, de acestea beneficiind veteranii de război sau cei care primesc pensii de invaliditate şi persoanele cu handicap. În cazul asiguraţilor contribuţia este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei