Vineri, 05 Iunie 2026

Biologii din Constanța vor să aclimatizeze dorada la Marea Neagră

de Madalina PETRESCU Vineri, 19 Mai 2023 420 1 min citire
Biologii din Constanța vor să aclimatizeze dorada la Marea Neagră
Dorada, peştele vedetă întâlnit în apele Mediteranei sau Mării Adriatice, ar putea fi aclimatizat și în Marea Neagră. Biologii marini experimentează adaptarea speciei şi la noi, dar speră ca în câţiva ani orice restaurant de pe litoral să poate servi doradă românească. 
“Extrag peşti din lotul care stă acum la o salinitate foarte ridicată şi-i voi transfera în acvariile cu salinitate apropiată, identică de cea a Mării Negre”, a explicat Victor Niță, cercetător.
E un prim pas pentru adaptarea doradei la apa din Marea Neagră. Experimentul e făcut de biologii de la Institutul de Cercetări Marine din Constanţa care au adus specia de peşte din zone unde apa este mult mai caldă şi extrem de sărată, transmite Antena 1.
“Am adus un lot de 200 de exemplare din Italia, din Marea Adriatică. Sunt în laboratorul nostru cam de o săptămână şi arată foarte bine, nu am înregistrat mortalităţi. Apă de mare şi sare specială pentru acvacultură. PH-ul 8,2 este foarte bun. Salinitatea este 36 la mie. Exact ca în marea Adriatică. Oxigenul dizovlat, 95%, care este foarte bun”, mai spune biologul.
Apa din laborator a fost adusă la o temperatură de 15 - 20 de grade Celsius.
Specia a ajuns şi pe cale naturală la noi în ţară. Se prinde ocazional în zonele Constanţa, Agigea sau Tuzla.
În prezent, în pieţe se găsește dorada adusă din Italia, Grecia, Franţa şi Spania. Un kilogram costă în jur de 40 de lei. În viitor, am putea cumpăra dorada de Marea Neagră la jumătate de preț.
Taguri
Articolul anterior Participarea la o încăierare sau tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedepsite cu închisoarea
Articolul următor Astăzi, examen de admitere la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei