Vineri, 05 Iunie 2026

Campanie pentru cumpărarea de tablete elevilor, lansată de Muftiat

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 07 Mai 2020 283 < 1 min citire
Campanie pentru cumpărarea de tablete elevilor, lansată de Muftiat
Sursa foto: Which Magazine
Pentru a veni în sprijinul copiilor care nu au posibilități financiare și minimul necesar pentru a-și continua pregătirea școlară acasă, reprezentanții Muftiatului Cultului Musulman din România au lansat, ieri, apelul pentru campania "O tabletă în schimbul unei mese de Iftar, o șansă pentru un viitor mai bun".
"Scopul acestei campanii este de a achiziționa tablete pentru copiii din mediile defavorizate din România și este deschisă tuturor celor care doresc să se implice și să își ofere sprijinul. Donațiile pot fi făcute în contul RO08 BREL 0002 0017 9803 0101, beneficiar Muftiatul Cultului Musulman, special deschis pentru acest proiect", au transmis reprezentanții organizației.
După încheierea campaniei, Muftiatul Cultului Musulman din România și Ministerul Educației și Cercetării îi vor identifica "pe elevii care au mai multă nevoie de acest sprijin și vor achiziționa tabletele, care vor fi oferite instituțiilor școlare din comunitățile defavorizate". "Muftiatul Cultului Musulman din România adresează mulțumiri tuturor celor care se vor alătura campaniei, în numele elevilor care vor beneficia de pe urma acestei generozități, având convingerea că orice faptă bună va fi răsplătită de către Allah", au mai arătat reprezentanții organizației. 
Taguri
Articolul anterior "Măsuri integrate pentru o viață mai bună", un proiect direcționat spre binele comunității
Articolul următor Germania lansează o emisiune de obligațiuni de 7,5 miliarde de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei