Joi, 04 Iunie 2026

Care este programul Spitalului Județean Constanța pe 1 Mai

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 30 Aprilie 2020 195 < 1 min citire
Care este programul Spitalului Județean Constanța pe 1 Mai
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța aduce la cunoștința publicului că activitatea medicală nu va fi afectată de sărbătorirea zilei de 1 Mai, urmând să se desfășoare normal.  Astfel, ca si până acum, în cadrul Unității Primiri Urgențe, pacienții vor fi preluați non stop, investigați și, după caz, spitalizați. Vă reamintim că preluarea pacienților în UPU se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, se efectuează triajul epidemiologic pentru toți pacienții care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduși (SAJ, SMURD sau mijloace proprii). 
Zona de triaj epidemiologic este situată în afara UPU, în modulele special amenajate în imediata apropiere a Unității Primiri Urgențe iar cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienți, în condiții de maximă siguranță. Menționăm că personalul medical poartă echipamente de protecție și folosește produse de dezinfecție profesionale, avizate de autoritățile competente. Singurele modificări pentru zilele care urmează sunt pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate, care vor fi închise pe 1 Mai.  
Taguri
Articolul anterior Copiii se simt singuri și neglijați chiar și cu părinții în casă
Articolul următor A început curățenia la Edificiul Roman cu Mozaic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei