"Casa Verde" nu stârnește interesul constănțenilor

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 07 Decembrie 2010 379
Interesul constănțenilor pentru Programul "Casa Verde", de instalare a sistemelor de încălzire care utilizează energia regenerabilă, inclusiv pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire este în continuare scăzut. Potrivit reprezentanților Agenției de Protecția Mediului, în aproape șase luni (din luna iulie și până în prezent) au fost depuse 399 cereri de finanțare nerambursabilă. Numai în ultima săptămâna au fost înregistrate cinci astfel de cereri și au fost semnate două contracte de finanțare nerambursabilă. Dosarul de solicitare a finanțării nerambursabile trebuie să conțină cererea de finanțare, în original, declarația pe propria răspundere, tot în original, actul de identitate - copie, extras de carte funciară - proprietate/coproprietate (original) sau autorizație de construire (copie legalizată), certificat de atestare fiscală privind plata obligațiilor la bugetul local (original), adeverință prin care să se ateste existența unui cont bancar (original) și un plic A4, pe care să fie trecute numele, adresa, Valoarea maximă susținută de stat este de 6.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei