Dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății RAJA care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare cu apă și de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal în cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie, Ziua Copilului.
- Publicitate -
"Apelurile către numărul de telefon al Dispeceratului - 0241/924 vor fi preluate non-stop. Echipele RAJA vor acționa cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a disfuncționalităților apărute în sistemul de alimentare cu apă, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi", precizează reprezentanții RAJA.
Potrivit acestora, abonații interesați să își achite facturile la apă potabilă și canalizare trebuie să știe că toate casieriile RAJA vor fi închise sâmbătă, 1 iunie. Începând de luni, 3 iunie, casieriile își vor relua programul normal de lucru.