Joi, 04 Iunie 2026

Cât concediu primești dacă lucrezi part-time

de Florica ZDRU Vineri, 24 Mai 2013 410 < 1 min citire
Cât concediu primești dacă lucrezi part-time
Chiar dacă au semnat un contract cu timp parțial de muncă, salariații aflați în asemenea situație au drepturile celor cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele de muncă aplicabile. 
Durata minimă. După cum ne-a explicat Mihaela Crivea, specialist în probleme de muncă, durata minimă a concediului de odihnă pentru un contract de muncă cu timp parțial de două ore pe zi este de 20 de zile lucrătoare, durata efectivă fiind însă cea negociată de părți și înregistrată în contractul individual de muncă.
Durata efectivă se stabilește în contractul individual de muncă, potrivit legii și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Așadar, chiar dacă ipotetic toți salariații pot avea un concediu de minimum 21 de zile lucrătoare, în realitate, durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă proporțional cu activitatea prestată de salariat într-un an calendaristic. De aici concluzia că nu toți salariații vor primi efectiv 21 de zile concediu de odihnă pe an. Pe cale de consecință, durata concediului anual se acordă proporțional cu activitatea prestată în anul calendaristic, în funcție de numărul de zile lucrate și nu de numărul de ore lucrate. 
Taguri
Articolul anterior Cum obții un job într-o instituție europeană
Articolul următor Rugby / 9 rugbiști de la RCJ Constanța vor juca în meciul România A - All Stars

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei