Asociația "Speranța" a demarat, la începutul acestei luni, proiectul "Speranța mea - Microferma", finanțat de Fundația Soroș. În cadrul proiectului, va fi înființată o întreprindere socială - microfermă, care se va ocupa de grădinărit și îngrijire animale. Astfel, tinerii seropozitivi găzduiți de Casa Ashitanoie / Luxemburg și cei din comunitate vor putea să se auto-gospodărească, să se autofi-nanțeze și să se integreze pe piața muncii.
- Publicitate -
Casa Ashitanoie / Luxemburg este o locuință protejată pentru persoane cu nevoi speciale, susținută de Asociația "Speranța" din comuna Mihail Kogălniceanu încă din anul 1998.
"Pe parcursul unui an, până în octombrie 2012, sub coordonarea unui instructor agricol, cei 14 beneficiari ai proiectului, tineri seropozitivi, cu vârste între 20 și 24 de ani, vor cultiva legume în grădina Casei, vor crește animale și vor primi ajutor pentru orientare profesională. Trei dintre acești tineri vor fi angajați pe o perioadă de nouă luni ca grădinar sau îngrijitor de animale. O parte din recoltă și din animale (legume, pui, rațe, porci, miei, ouă) va fi utilizată pentru alimentația tinerilor din așezământ, dar va fi și comercializată", explică președintele asociației, Ioana Popescu.
De asemenea, în luna iunie 2012, se va organiza și un schimb de experiență la microfermă cu reprezentanți ai ONG-urilor, ai instituțiilor și autorităților județene - microferma ca model de replicat în domeniul economiei sociale.
"Proiectul este adaptat la realitatea locală și la potențialul beneficiarilor, oferind locuri de muncă în condițiile în care tinerii infectați cu HIV își găsesc cu greu un loc de muncă, sunt marginalizați sau discriminați", mai precizează Ioana Popescu.
Asociația Speranța este o organizație nonguvernamentală înființată în 1990, care are ca misiune să asigure o viață cât mai normală pentru copii, tinerii seropozitivi, abandonați și alte persoane infectate sau afectate de HIV/SIDA din județul Con-stanța.