Mangalia, Costinești, Eforie și Neptun ar putea rămâne temporar fără curent electric, astăzi și mâine.
- Publicitate -
Enel efectuează, miercuri și joi, 15 și 16 decembrie, manevre de retragere din exploatare a două linii aeriene de 110 kV din zonele Eforie Nord - Costinești și CET Palas - Eforie Nord. Drept urmare, gradul de siguranță în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor aferenți stațiilor de transformare Tătaru, Neptun, Mangalia Nord, Șantierul Naval Mangalia, Costinești și Eforie va scădea.
În eventualitatea apariției unor avarii în rețeaua electrică, posibilitățile de alimentare a consumatorilor pe medie tensiune sunt limitate, iar în cazul unei avarii, timpul de remediere ar putea ajunge la 120 minute.
Echipele Enel Distribuție Dobrogea împreună cu echipe ale contractorilor vor efectua aceste lucrări, în regim de maximă mobilizare, pentru a reduce pe cât posibil efectele scăderii gradului de siguranță în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.
Principalele localități care ar putea fi afectate de eventuale avarii ale rețelei electrice sunt Mangalia, Costinești, Eforie și Neptun, precum și Șantierul Naval DAEWOO Mangalia.