Ce se ascunde în spatele celui mai mare mall din Constanța r Zona dintre strada Ștefăniță Vodă și cartierul de case de la fostul C.A.P. Anadalchioi este plină de gunoaie și ruine ale clădirilor abandonate

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 21 Noiembrie 2011 2852
Constanța s-a extins rapid în ultimii ani. Au apărut cartiere noi, luxoase, centre comerciale imense, însă, în timp ce unele zone înfloresc, altele devin ruine. Ele nu se află la șosea ca să atragă atenția autorităților, iar strigătul celor care locuiesc în zonele respective nu se aude până la Primărie.
În urmă cu două săptămâni se inaugura unul din cele mai mari mall-uri din întreaga țară. Însă, în spatele complexului Maritimo, dincolo de garduri, zac gunoaiele și e plin de ruine. Drumul care duce de pe strada Ștefăniță Vodă spre cartierul de case de la fostul C.A.P. Anadalchioi este străjuit de mormane de gunoaie. Dacă te încumeți să mergi cu mașina pe acolo, ai toate șansele să rămâi fie împotmolit în deșeuri, fie să îți distrugi autovehiculul prin gropile astupate, cândva, demult, cu resturi de la construcții. De-o parte se întinde mărețul mall, iar de cealaltă gunoaiele.
Ca după război
Cu greu reușim să trecem de zona cu pricina, nu înainte de a o asculta pe o femeie care are câțiva metri de pământ chiar lângă gardul complexului. "Mai pun și eu aici câte ceva. Mi-era teamă că o să îmi ia și grădina. Dar m-au lăsat. Acum locuiesc aici cu încă un bărbat", ne arată ea spre un bordei ce stă să cadă. Curtea este plină cu gunoaie și pet-uri pentru reciclat.
Mergem mai departe, lăsăm, pe dreapta, cartierul cu case frumoase, și facem stânga pe drumul dintre unitatea militară și Centrul de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale. Nici nu intrăm bine pe alee că deja ni se pare că am ajuns într-o zonă de război. Totul arată de parcă au căzut aici zeci de obuze. Resturi de ziduri sunt și de o parte și de alta. Unele mai stau în picioare, altele au fost rase cu totul. Sunt fostele garaje pe care le-au demolat cărămidă cu cărămidă romii din zonă. Zile la rând au cărat materiale de construcții fără să-i ia cineva la întrebări. În urma lor au rămas doar niște ruine. Drumul este la fel de distrus ca și zidurile de pe margine.
Beznă, gunoaie și gropi
"Au cărat romii cu căruțele și tot mai vin și mai adună ce se mai poate de aici. Ei intră cu căruțele, dar cei de la Primărie nu vin, să nu își strice mașinile luxoase. Am făcut mai multe solicitări să ne asfalteze și nouă drumul ăsta. Dar nu inte-resează pe nimeni. Parcă nici nu existăm. Dar noi trăim de mai bine de patru ani aici. S-au ocupat numai de partea cealaltă, acolo unde este cartierul de locuințe noi. Și aici este un cartier nou, sunt oameni care plătesc taxe și impozite, dar își rup mașinile în două pe drumurile astea", ni s-a plâns un locuitor al zonei. Nu mai știu ce să mai facă să determine autoritățile să le asfalteze și lor un drum normal. Se consideră nedreptățiți față de vecinii lor dinspre Baba Novac unde pare că Primăria își canalizează investițiile în infrastructură.
"Am tot sperat că o să se facă mall-ul și atunci o să se ocupe și de drumurile astea. Dar nu i-a interesat pe niciunii. Ei sunt la șosea, nu știu ce e dincolo de luminile frumoase. La noi drumurile sunt praf, este beznă și mișună hoții!", a completat un alt localnic.
Taguri

Comentează știrea

anti mizerie si gunoaiele din centrul si zona peninsulara,anti mizerie si gunoaiele anti maidanezi din centrul si zona peninsulara,d,in zona abator,auto-gara cfr,zona anda,bratianu
21 noiembrie 2011
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei si neimplicarea generala a insti tutiilor subordonate primariei

anti mizerie si gunoaiele din centrul si zona peninsulara

virginia
21 noiembrie 2011
mizeria ,,CONSTANTEI,,nu depinde numai de primar ci de totii locuitorii

trebuie sa protestam inpotriva lui sa nu m-ai fie primarul nostru ca lui nui sta bine primar,,ii sta bine la vinzare bisnitar

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei