După câteva zile de iarnă veritabilă, toamna și-a reintrat în drepturi, la malul mării. Soarele a revenit pe cer și temperaturile au început să crească.
- Publicitate -
Astăzi, la Constanța, cerul este senin, vântul suflă moderat, dinspre nord, iar maxima termică va atinge 11 grade Celsius. La noapte, norii se vor ține departe și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 2 grade.
Sâmbătă și duminică, vor apărea câteva înnorări temporare și se va mai răci puțin, atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Valorile termice se vor încadra între 1 și 9 grade. De săptămâna viitoare, însă, se va mai încălzi puțin.
În restul țării, astăzi, vremea este în general frumoasă, iar valorile termice se situează în jurul celor specifice perioadei. Cerul este variabil, dar, pe arii restrânse, în orele dimineții și, local, noaptea, în zonele joase de relief se va semnala ceață sau nebulozitate stratiformă, asociate izolat cu burniță sau ploaie slabă.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări în Moldova, Bărăgan și Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade ușor mai scăzute în nordul Moldovei, iar cele minime între -4 și 5 grade.