Pe ultima sută de metri Cine trebuie să achite taxa de promovare a turismului

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 20 Iunie 2017 206
Luni, 3 iulie, este ultima zi pentru declararea, respectiv plata taxei de promovare a turismului din stațiunea Mamaia și Sat Vacanță. 

"Taxa este anuală, fiind stabilită diferențiat, în funcție de destinația spațiului și este datorată de către operatorii economici respectiv, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță", explică directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Virginia Uzun. 

Persoanele care nu reușesc să plătească taxa în timp vor plăti penalizări. Majorările de întârziere se calculează în cuantum de 1 la sută pentru fiecare lună sau fracție de lună. 

"Constituie contravenții depunerea peste termen a declarațiilor, nedepunerea declarațiilor, depunerea declarațiilor cu informații eronate, nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei și se sancționează cu amendă de la 279 lei la 696 lei, în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale și cu amendă de la 1.116 lei la 2.500 lei, în cazul persoanelor juridice", mai precizează șeful SPIT.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei