Vineri, 05 Iunie 2026

Clinica „Medical On Group” Constanţa a împlinit 22 de ani de activitate

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 01 Aprilie 2025 1687 1 min citire
La ora actuală, „Medical On Group” este prezent în România în patru sectoare medicale importante: Urologie, Proctolgie, Flebologie şi Dermatologie. Totodată, pacienţii care li se adresează pot beneficia de servicii suplimentare, precum analize medicale, ecografie, colonoscopie totală şi endoscopie. În luna aprilie se împlinesc 22 de ani de când clinica „Medical On Group” Constanţa de pe bulevardul Tomis nr. 142 A şi-a deschis, pentru prima dată, porţile pentru pacienţii săi. Cum au fost aceşti ani pentru ei? „Pentru noi, aceşti 22 de ani de activitate au fost plini de provocări, de pacienţi mulţumiţi, de dezvoltare profesională. Ne dorim să avem cât mai mulţi pacienţi mulţumiţi şi cât mai multe servicii de calitate. Pot să vă spun că în cei 22 de ani de activitate am avut colaboratori, ca medici, dintre cei mai buni ai oraşului Constanţa. Bineînțeles, și în momentul acesta avem o echipă extraordinară. Pe parcursul acestor ani am oferit servicii de proctologie, servicii de tratare a psoriazisului, servicii pentru tratarea disfuncţiilor sexuale masculine şi, de asemenea, pentru tratarea varicelor şi venelor inestetice. De câţiva ani, oferim pacienţilor noştri investigaţii de colonoscopie şi endoscopie digestivă superioară, cu anestezie. De curând, am achiziţionat un aparat nou de ultimă generaţie, pe care îl vom pune în funcţiune în perioada următoare, tot pentru colonoscopie. De asemenea, pe 4 aprilie, şi sediul din Tulcea aniversează 14 ani de activitate", ne-a declarat managerul clinicii din Constanța, Aura Manole.
Taguri
Articolul anterior Fotbalistele Farului, tot mai aproape de un nou titlu naţional, după victoria de la Miercurea Ciuc
Articolul următor Crin Antonescu, întâlnire cu jurnaliştii: "Constanța este punctul forte al flancului estic al NATO"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei