Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţă, o nouă avertizare de vreme instabilă, cu ploi torenţiale în zona Dobrogei şi în judeţul Constanţa.
- Publicitate -
Astfel, miercuri, 9 iunie, începând de la ora 12.00 şi până seara, la ora 22.00, este cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuate. Potrivit meteorologilor, în Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuate ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Însă instabilitate atmosferică va fi şi în zilele următoare, până vineri, 11 iunie, în jurul orei 23. Este posibil să mai plouă, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, 25 – 50 litri pe metru pătrat.