Vineri, 05 Iunie 2026

Cod portocaliu de caniculă în nouă judeţe! Cod galben de căldură în restul ţării

de Alina DRACOPOL Miercuri, 29 Iunie 2022 256 1 min citire
Cod portocaliu de caniculă în nouă judeţe! Cod galben de căldură în restul ţării
Nouă judeţe din vestul, nordul - vestul şi centrul ţării se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă de miercuri până vineri, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Totodată, o atenţionare Cod galben de caniculă vizează restul ţării în acelaşi interval.
Potrivit ANM, pe parcursul celor trei zile, valul de căldură va fi persistent în vestul, nord-vestul şi local în centrul teritoriului, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei. Se vor înregistra frecvent valori de 37 - 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Judeţele ce se vor afla sub Cod portocaliu sunt: Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa - Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.
În restul ţării, în intervalul menţionat, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Vremea va fi caniculară şi la Bucureşti în zilele următoare iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Vor fi temperaturi maxime de 34-36 de grade şi minime de 18-21 de grade. 
Taguri
Articolul anterior Avarie pe rețeaua de transport. Ce zonă rămâne fără apă caldă
Articolul următor Bărbat reţinut, după ce a luat 6.000 de euro dintr-un ghiozdan, lăsat nesupravegheat în parc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei