COD PORTOCALIU de VREME REA. Cum se circulă în Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 06 Februarie 2020 276
Circulația în municipiul Constanța se desfășoară normal. Potrivit reprezentanților autorităților locale, a fost împrăștiat material antiderapant, iar toate străzile au fost curățate.
"Primăria municipiului Constanța a scos utilajele de deszăpezire încă de aseară, începând cu ora 23.00. Sărărițele au împrăștiat material antiderapant, iar autospecialele cu lamă, precum și frezele de mici dimensiuni sau ATV-uri cu sărărițe au fost pregătite să intervină în funcție de condițiile atmosferice. În acest moment, se circulă în condiții bune pe toate arterele din municipiu, iar utilajele acționează în preajma spitalelor și unităților de învățământ", explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.
Facem apel către toți constănțenii care ies în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă.
Având în vedere că vântul suflă cu putere, Primăria municipiului Constanța sfătuiește cetățenii să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum și a imobilelor aflate în construcție.
Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța - 0241/550055
Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală - 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență - 0737552271.
Sursa foto: Primăria Constanța
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei