Codul roșu de inundații se prelungește până astăzi la prânz

de Simona ANGHEL Duminică, 15 Septembrie 2024 238
Hidrologii au prelungit în această noapte avertizarea Cod Roşu privind depăşirea cotelor de pericol pe mai multe cursuri de apă din judeţele Galaţi şi Vaslui. Noua avertizare a intrat în vigoare la miezul nopţii şi este valabilă până duminică la ora 12:00, informează news.ro.
„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi menţinerea nivelurilor peste cotele de pericol ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, se prelungeşte avertizarea hidrologică cod roşu pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele Galaţi şi Vaslui)”, a anunţai Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Hidrologii precizează că situaţia impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră”.
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei