Vineri, 05 Iunie 2026

Concurs pentru șefia Secției de Oncologie

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 05 Mai 2009 507 < 1 min citire
Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța va avea, cât de curând, o nouă conducere. Echipa managerială a unității spitalicești a hotărât să organizeze concurs pentru ocuparea postului, care era vacant de aproape doi ani - mai precis, din octombrie 2007, de când dr. Cristian Davidescu a renunțat la postul respectiv. Potrivit dr. Ion Niculescu, managerul SCJU Constanța, data de desfășurare a concursului nu a fost stabilită încă, dar perioada de înscriere s-a finalizat pe 30 aprilie. Singurul cadru medical care și-a depus dosarul este dr. Dana Pleș - totodată coordonatorul programului de oncologie la nivelul județului Constanța.
Menționăm că în intervalul de timp scurs de la vacantare, funcția a fost ocupată interimar de dr. Laura Mazilu și dr. Dan Vișinescu. Fosta conducere a SCJU Constanța a refuzat să organizeze concurs pentru ocuparea postului, motivând fie că erau de acord cu propunerea făcută de Senatul Facultății de Medicină, fie că medicii din cadrul secției nu erau cadre didactice la Facultatea de Medicină.
Articolul anterior Salariații Spitalului Județean vor primi al 13-lea salariu și tichetele de masă
Articolul următor 850 de solicitări la Ambulanță în minivacanța de 1 mai

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei