Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineață, avertizări cod portocaliu și galben de ninsori și viscol, de azi de la ora 18.00, până duminică la aceeași oră. Constanța se află sub cod galben de vreme rea. Astfel, în sudul și estul țării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea.
- Publicitate -
Vitezele vor depăși la rafală 60...70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum și în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și de Curbură, zone în care și stratul de zăpadă va fi consistent.
Vor fi precipitații mixte și se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului și în Banat, sudul Olteniei și al Munteniei. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.
În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe. Vremea se va răci, devenind geroasă în cursul nopților și al dimineților mai ales în estul și sud-estul țării.