Vineri, 05 Iunie 2026

În 2008, Constănțenii au stat peste 907.000 zile în concediu medical

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 13 Martie 2009 252 2 min citire
Anul 2008 a fost unul "bolnăvicios" pentru constănțeni, conform statisticii realizate la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, instituție la nivelul căreia sunt centralizate certificatele de concedii medicale. Potrivit datelor furnizate de Marinel Ciobanu, director executiv interimar al CJAS Constanța, anul trecut au fost emise peste 105.000 certificate, pe baza cărora constănțenii au beneficiat de 907.408 de zile de concediu medical.
Cele mai multe zile, respectiv 667.000, au fost acordate angajaților care au prezentat adeverințe medicale invocând incapacitate temporară a prestării muncii, din cauza bolilor contractate. În aceeași perioadă, pentru sarcină și lăuzie au fost acordate peste 91.000 de concedii medicale, în vreme ce pentru îngrijirea copilului bolnav numărul concediilor medicale a fost mult mai redus.
"Toate concediile medicale au dus la un efort bugetar de 19.750.000 de lei anul trecut, dintre care 10.000.000 de lei au fost achitați direct angajatorilor, la solicitarea lor, iar diferența a fost dedusă direct de angajatori", a afirmat Marinel Ciobanu.
Instituția medicală a primit și o serie de sesizări din partea agen-ților economici - nici nu este de mirare, având în vedere numărul ridicat al concediilor medicale primite de lucrătorii din județul Constanța! -, care suspectau că nu boala ar fi motivul real al liberelor cu care s-au căpătat angajații. Cu toate acestea, reprezentantul CJAS Constanța susține că nu a fost descoperită nicio neregulă "din punct de vedere administrativ, al acordării certificatelor de concedii medicale".
Trendul crescător privind aceste tipuri de concedii se menține și în anul curent. Nici bine nu s-a încheiat primul trimestru, iar angajații din județul Constanța, atât din rândul agenților comerciali, cât și din instituțiile deconcentrate au primit deja 130.000 de zile de relaș din motive medicale, pe baza a 15.000 de certificate emise de medicii de familie. Cifrele sunt calculate, după cum a atras atenția Marinel Ciobanu, până la data de 11 martie, iar cele mai multe concedii au fost acordate pentru incapacitate temporară de muncă.
Articolul anterior Listă de așteptare de șapte luni pentru protezele auditive
Articolul următor Reparațiile de la Spitalul Județean, verificate de un inspector de la minister

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei