Duminică, 07 Iunie 2026

Consultații gratuite pentru copiii din comuna Castelu, în cadrul unei caravane pediatrice

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 22 Iulie 2024 3584 3 min citire
Suntem în secolul XXI şi, teoretic, ar trebui să nu mai existe copii subnutriţi. Cu toate acestea, în întreaga ţară, încă mai sunt micuţi care abia dacă bagă în gură un colţ de pâine şi ajung la medic foarte rar sau chiar deloc. În sprijinul lor au venit trei caravane medicale, dotate cu aparatură de specialitate, care se află pe teren, în comunitățile rurale vulnerabile. În judeţul Constanţa, beneficiari au fost copiii din comuna Castelu, unde se află mai multe familii defavorizate.
Din nefericire, cazurile de subnutriție și anemii carențiale, cauzate de accesul limitat la servicii medicale și de vulnerabilitatea mediului social în care trăiesc au dus la toate aceste probleme. Aceasta este concluzia medicilor care au consultat gratuit, în cadrul caravanelor medicale din mediul rural, o mulţime de micuţi, toţi la fel de amărâţi.
Reprezentanţii Organizaţiei „Salvaţi Copiii” România precizează că distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, una dintre consecințe fiind o rată a mortalității infantile în mediul rural (6,8 la mia de copii născuți) cu 33% mai ridicată decât în mediul urban (5,1‰).
Tocmai de aceea, în cadrul caravanelor funcționează trei unități medicale mobile puse la dispoziția Asociației „Caravana cu medici” de către Organizația „Salvați Copiii” România, dotate cu ecografe cu două sonde și scaun ginecologic și pediatric, cu ajutorul cărora se pot efectua ecografii ale sânului, ale glandei tiroide, abdominale sau transvaginale. Totodată, s-a constatat că aproape jumătate (47%) din localitățile din România nu au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie.
Din motive socio-economice, copiii au fost aduși la consult de către asistenta comunitară și, cu ajutorul analizoarelor și al unui consult de specialitate, am descoperit copii subnutriți, unul dintre ei cu o anemie hipocromă normocitară. Nu sunt patologii SF, însă copiii locuiesc în condiții grele și la medic nu au fost de mult timp", a menționat Vladislava Coneschi, coordonator „Caravana cu Medici”.
La o caravană pediatrică organizată într-o zonă rurală, am întâlnit un băiețel de cinci ani, care venise îmbrăcat cu cele mai bune haine: o cămașă albă impecabilă, sacou albastru și un mic papion. Când a fost întrebat de ce s-a îmbrăcat atât de frumos și dacă urma să meargă la biserică sau la o petrecere după consult, copilul a răspuns cu inocență și emoție că s-a pregătit special pentru echipa medicală, despre care auzise că va veni să ajute copiii din satul lui. Emoționat și timid, dar cu ochii plini de speranță, a venit la consultul medical și la recoltarea analizelor. Atunci am descoperit că suferea de o problemă cronică de sănătate neglijată din cauza accesului limitat la servicii medicale. Efortul său de a se pregăti și a arăta cât mai bine a emoționat profund întreaga echipă, care a făcut tot posibilul să-i ofere îngrijirea necesară", a subliniat dr. Andra Postelnicu.
De precizat că, în cadrul caravanelor, persoanele vulnerabile și copiii au acces gratuit la specialiști din diverse arii: pediatrie, cardiologie, ginecologie, pediatrie, medicină generală, oftalmologie, dar pot beneficia și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG și ecografie abdominală, examinări care pot depista o serie de afecțiuni. În urma acestor consultații, se eliberează scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie. Până acum, au fost organizate caravane în 13 comunități socio-vulnerabile, asigurând accesul la servicii medicale pentru 1.570 de adulți și copii. În total, au fost implicați o sută de medici și asistenți medicali în asigurarea accesului la servicii medicale pentru populația vulnerabilă din: Constanţa, Prahova, Suceava, Bacău, Suceava, Brăila, Caraș-Severin, Bacău, Ialomița, Vrancea, București, Botoșani, Covasna.
În urma caravanelor, cele mai des întâlnite patologii includ infecțiile respiratorii acute, cum ar fi bronșitele și pneumoniile, care sunt frecvente în sezonul mai rece. De asemenea, gastroenteritele virale, manifestate prin vărsături și diaree, sunt comune, mai ales în rândul copiilor mici. Pe lângă acestea, sunt întâlnite uneori și anemiile carențiale. 
Taguri
Articolul anterior De astăzi, o nouă sesiune de înscrieri în Programul "Rabla Plus"
Articolul următor Nicu Ştefănuţă oferă noi detalii despre intrarea României în spaţiul Schengen terestru

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei