Executivul a aprobat alocarea a peste 780 de milioane de lei pentru susținerea educației din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. Banii vor fi utilizați pentru: construcția și modernizarea căminelor studențești, dezvoltarea cantinelor studențești, accelerarea digitalizării universităților. Potrivit Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, un alt obiectiv major este sprijinirea copiilor din medii defavorizate pentru a preveni abandonul școlar. Ca urmare, fiecare copil dintr-o familie care are nevoie de ajutor va primi 500 de lei sub formă de tichete sociale, bani ce pot fi folosiți pentru rechizite și îmbrăcăminte.
- Publicitate -