Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a afirmat, ieri, că sistemul de coplată la medicamente și servicii medicale se va aplica de la 1 ianuarie 2011. Acest sistem prevede o contribuție personală a românilor de până la 600 de lei pe an, printr-un card național de sănătate.
- Publicitate -
Toate persoanele asigurate la fondul asigurărilor de sănătate vor primi un astfel de card, pe care vor fi cuprinse datele de identificare, contribuția, dar și istoricul medical al fiecăruia și serviciile medicale de care a beneficiat. Mecanismul de coplată va aduce, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, mai multe beneficii, printre care monitorizarea și transparența cheltuielilor și venituri suplimentare pentru unitățile medicale.
Introducerea sistemului de coplată reprezintă unul dintre angajamentele asumate de Executiv în negocierile cu FMI și cu Banca Mondială.