Sâmbătă, 06 Iunie 2026

CORONARIUS în România. Valeriu Gheorghiţă: “Suntem în valul 4”

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 24 August 2021 180 < 1 min citire
CORONARIUS în România. Valeriu Gheorghiţă: “Suntem în valul 4”
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, în urmă cu puţin timp că vor fi amplificate acţiunile pentru imunizarea populaţiei, în special în rândul tinerilor.
Suntem în valul 4 şi este important să creştem gradul de vaccinare", a precizat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, în perioada următoare, vor fi amenajate spaţii de vaccinare în campusuri, pentru studenţi, la deschiderea anului universitar, dar şi în unităţile de învăţământ preuniversitar. De asemenea, părinţii vor informaţi, în cadrul şedinţelor cu cadrele didactice, asupra importanţei administrării vaccinului la elevi. „Riscul la copii preşcolari de a transmite infecţia în familie este de 15%, însă, la copiii din primar şi mai departe, depăşeşte 20%", a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.
În plus, vor fi organizate noi caravane cu echipe mobile de vaccinare, în mediul rural.
Taguri
Articolul anterior Nouă gafă a ministrului Finanțelor. Dan Vîlceanu nu a știut cât este salariul minim
Articolul următor HC Dobrogea Sud se bate cu Dinamo pentru Supercupa României. „Nu avem un complex în faţa lor”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei