S-a
dat alarma pe strada București din municipiul Constanța, după ce în asfalt s-a
format un crater adânc de trei metri și care punea în pericol circulația, dar
și pietonii. Oamenii au alertat autoritățile, care au închis circulația în zonă
și s-au apucat de remedierea avariei. Reprezentanții companiei de apă spun că
șoseaua s-ar fi surpat din cauza unei infiltrații provenite de la scurgerea
blocului vecin.
- Publicitate -
După
ce un camion cu piatră a ajuns în zonă şi a acoperit, provizoriu, groapa cu
pietriş, joi, 19 februarie, echipele companiei de apă au ajuns la fața locului
și au luat imediat măsuri pentru a limita pagubele.
Nu
ar fi prima oară când se formează groapa adâncă în această zonă, spun oamenii,
dar niciodată nu ar fi măsurat o asemenea adâncime.
„Pe
strada București s-a constatat o avarie la racordul de canalizare aparținând
blocului L88, record pozat într-un canivou tehnic betonat. Apa infiltrată a dus
la spălarea terenului de sub asfalt în zona conectării cu rețeaua menajeră
stradală. Pentru remediere este necesară înlocuirea unui tronson din colectorul
stradal. La finalizarea lucrărilor, zona va fi adusă la starea inițială,
inclusiv se va realiza partea de asfaltare", a transmis Irina Cîrstea, purtător
de cuvânt compania de apă.
Cel
mai probabil, lucrarea va fi finalizată inclusiv cu asfalt, săptămâna viitoare,
când condițiile meteo vor permite. De altfel, după episodul de iarnă și
ninsoarea topită, în oraș au apărut tot mai multe gropi de diferite mărimi în
asfalt, unele care au fost deja asfaltate, altele însă capătă dimensiuni din ce
în ce mai mari și pun în pericol traficul rutier și pietonal, dar și nervi
șoferilor la încercare.