Creșterea salariilor are ca scop și stoparea migrației

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 23 Februarie 2017 154
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu o delegație a Comisiei Europene, condusă de directorul general adjunct al Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Zoltan Kazatsay.

Reprezentantul Comisiei Europene a asigurat partea română de tot sprijinul și suportul necesare în accesarea fondurilor europene, în contextul în care majoritatea măsurilor pe care le implementează Ministerul Muncii și Justiției Sociale (prevăzute în programul de guvernare) urmează a fi finanțate din fonduri europene.

Printre temele abordate s-a numărat și cea a migrației forței de muncă din România, context în care MMJS a arătat ce măsuri de creștere a salariilor au fost și urmează a fi adoptate, tocmai pentru stoparea migrației, dar și pentru a-i determina pe cetățenii români să revină în țara natală.

A fost prima întâlnire dintre ministrul Muncii și Justiției Sociale și o delegație a Comisiei Europene, urmând ca acestea să aibă loc periodic, pentru o cât mai bună absorție a fondurilor europene.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei