Duminică, 07 Iunie 2026

Cum pot cere ajutor medical vârstnicii nevoiași din Constanța

de Andreea NĂSTASE Vineri, 05 Februarie 2016 273 1 min citire
Cum pot cere ajutor medical vârstnicii nevoiași  din Constanța
Persoanele vârstnice vulnerabile și cu posibilități materiale reduse din București și județele Ilfov, Buzău și Constanța vor beneficia de un sistem unic de tele-asistență, numit "Butonul Roșu".
Acesta este un serviciu complementar celui de urgență și este special conceput pentru vârstnicii care suferă de diferite probleme de sănătate, cum ar fi anxietate, boli cronice, accidente vasculare cerebrale etc.
Prin intermediul unei brățări tip ceas, din silicon medical, dotată cu un buton roșu de panică, rezistentă la apă și conectată wireless la un telefon cu taste mari, ce este conectat la o rețea de telefonie mobilă sau fixă, vârstnicii pot semnala o situație de urgență prin apăsarea butonului roșu.
Acest semnal este transmis automat către un dispecerat, iar un dispecer va procesa informațiile primite prin dispozitivul mobil.
Sistemul "Butonul Roșu" vizează rezolvarea unor probleme frecvent întâlnite în cazul persoanelor vârstnice, potrivit reprezentanților uneia dintre asociațiile care implementează proiectul, respectiv: servicii sociale și medicale subdezvoltate comparativ cu numărul de vârstnici în nevoie din București, Ilfov, Buzău și Constanța; un număr mare de vârstnici cu posibilități materiale reduse și fără aparținători, cu o stare de sănătate precară; lipsa serviciilor complementare pentru vârstnici după finalizarea celor 90 de zile suportate de CNAS și accesul limitat la servicii medicale și sociale pentru vârstnicii din mediul rural. 
Taguri
Articolul anterior Cum îți poți cumpăra a doua locuință prin Prima Casă
Articolul următor Consulatul General al Rusiei la Constanța vrea să aducă turiștii ruși pe litoral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei