Duminică, 07 Iunie 2026

Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 31 August 2015 333 < 1 min citire
Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța
Deși toamna debutează oficial săptămâna aceasta, vara nu se lasă dusă și ne arată că nu este pregătită să intre în vacanță. Vremea se menține foarte caldă, pe litoral, pe parcursul întregii săptămâni, așa că ne mai putem bucura de ultimele zile de concediu.
Meteorologii anunță chiar temperaturi peste cele normale pentru această perioadă și apa mării este foarte caldă. 
Astăzi, la Constanța, cerul este senin și vântul suflă moderat, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 30 de grade Celsius. La noapte, vântul se va domoli și termometrele vor indica minimum 16 grade. De mâine, până joi, inclusiv, regimul termic se menține asemănător, cu mult soare pe timpul zilei și vânt domol. Valorile termice se vor încadra între 17 și 30 de grade. Vineri, 4 septembrie, va fi deosebit de cald, meteorologii anticipând temperaturi de 32 de grade Celsius. În cursul nopții de vineri, se vor aduna câțiva nori, care vor persista și sâmbătă, pe timpul zilei. Maximele vor coborî sub 30 de grade, iar duminică vor fi între 17 și 28 de grade.
Taguri
Articolul anterior Cei trei copii sirieni salvați din camionul condus de un român în Austria au dispărut din spital
Articolul următor Localitățile Corbu și Gălbiori, fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei