Duminică, 07 Iunie 2026

Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 03 Aprilie 2017 219 1 min citire
Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța
Primăvara capricioasă se întoarce la malul mării. Meteorologii anunță o săptămână cu vreme instabilă. Va fi când frig, când cald, când soare, când nori, vor veni și ceva ploi, dar și furtuni cu fulgere și valori termice deosebit de ridicate pentru această perioadă.
Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult senin și vântul suflă moderat, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 14 grade Celsius. Peste noapte, va fi din nou senin și vântul se va domoli. Termometrele vor indica minimum 5 grade.
Mâine, va fi înnorat și se va mai răci. Valorile termice se vor încadra între 7 și 12 grade. Miercuri, vor fi ploi slabe în cursul dimineții, dar va fi mai cald. Se vor înregistra între 7 și 15 grade. Joi, va fi din nou înnorat, ploile se vor muta după-amiază și vor fi însoțite de furtuni cu fulgere. Pe zi vor fi 19 grade Celsius, iar noaptea, când vor mai fi ceva averse slabe, vor fi 7 grade.
Norii vor persista și vineri, când se va răci brusc, până pe la 13 grade. De sâmbătă, norii se vor mai risipi și vor fi între 7 și 14 grade, iar duminică, temperaturile vor urca din nou la 17 grade ziua și 8 grade noaptea. 
Taguri
Articolul anterior Cartierul Km 4-5 din Constanța, fără curent electric
Articolul următor Ghinion pentru George Muhscină, noul președinte al PNL Constanța. Tabăra lui Chițac contestă alegerile în instanță

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei